Te rog, vino inapoi!

1)    B.

Cred că trebuie să accept pur şi simplu faptul că nu mai eşti.

            Să închid ochii şi să îmi inchipui că eşti aici şi plecarea ta e doar un vis urât, un capitol negru din viaţa mea, Ceva temporal, care nu vrea decât să mă încerce în cursa numită viaţă.

Îmi iau rămas bun cu zâmbetul pe buze, deoarece nu cred în finalul nostru, nu cred în acest sfârşit al poveştii noastre. Nu, nu vreau să cred că se poate termina aşa brusc, că nu mă pot bucura de tine până când noaptea te va transforma în praf şi te va lua brusc, aşa cum mi te-a şi adus.

Şi totuşi au trecut luni de când te-ai dus, de când nu mai ştiu nimic despre tine şi ce eşti, ce vrei să fii. Luni de zile în care am stat pe loc, luni de zile în care te-am aşteptat pe banca unde totul s-a terminat, timp în care speram să vii şi să ne continuăm povestea care ne-a adus atâta bucurie în sufletele noastre. Îmi lipsesc aspiraţiile tale, visele despre nopţi ideale şi sărutări la mare, copilării de care nu-mi păsa , zâmbetele pe care obişnuiam să le împărţim peste tot.

Te rog, te implor, întoarcete măcar încă odată, să îmi pot lua rămas bun aşa cum trebuie, să te pot strânge în braţe şi să te privesc cum pleci, cum noaptea te ascunde de mine sub pelerina ei obscură. Cum te protejează ca pe un copil mic ce are nevoie de o mamă care să-l ascundă în spatele fustei sale când nu ştie ce să facă. Aştept de luni de zile un semn, un mesaj, orice! Ceva să ştiu că eşti bine, că nu ai uitat de mine, că încă ştii că sunt în stare de orice pentru tine şi pentru tot ce a fost odată cu noi. Să-mi dai ocazia să nu renunţ la tine aşa uşor, râzând. Măcar de data aceasta, să mă laşi să ştiu ce mă aşteaptă!

Noiembrie, decembrie, ianurie, februarie, martie, aprilie, ...

Cu toate astea, te simt aproape de mine ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi când timpul şi distanţa nu ar fi un obstacol ce nu ne lasă să ne trăim iubirea şi să adăugăm încă un rând la amintirle noastre minunate.