Trecut.

Trecutul si viitorul se vor întâlni in prezent. Se vor întâlni si nu se vor mai dezbina vreodata. Poate niciodata.. eu stiu? Dar tu stii? Nu stim. Noi. Eu si cu tine. Doua personae, un singur univers.
Mai stii? Am împartit aceleasi : visuri, sentimente, spetante, neajunsuri, problem, ACEIASI INIMA!. Îti amintesti ? Nu îti amintesti. Nici nu ma astept sa îti amintesti. A fost… Stii doar ca trecutul nu e acelasi cu prezentul… Sau stii? Poate ca mi.am pierdut credibilitatea cand ti.am zis ce simt. Pare nebunescnu? Daca am exagerat ? Nu am exagerat. Sunt o nebuna. Nebuna când nu esti aici. Asta da… altfel nu.
Oricum.. conteaza?. Conteaza tot ce a fost. M-ai lasat. Te-am lasat. Ne-am lasat unul pe altul. Ne-am lasat unu’ în urma celuilalt, fugind unul de altul prin negura vietii, pe o plaja... la apus. Fugim... Fug de tine! Fugi de mine! Fugim de noi. Fugim de responsabilitati, amintiri, unul de altul.Nepasarea de care dam dovada ma înfioara... am un permament sentiment de teama, vinovatie, ura, iubire.
Sunete... sunetul tau intrând în casa, cum bagi usor cheia, pasesti usor de frica sa nu ma trezesti, usorul scârtâit al pasilor tai, sunetul vocii tale când îmi spuneai soptind ca ma iubesti... Stii? Parca am fi un cântec prost.. fara rost.. pierdut în umbra obscura a anilor de tinerete.
Eram doar doi copii care fugeau de frica suferintei.. dar nu eram noi.. Erau simplele umbre ale acestor ‘ noi ‘ de acum si acei ‘ noi ‘ de atunci.. Eram doi oameni care nu stiau adevarata esenta a vietii si sensul iubirii. Nu întelegeam limbajul realitatii si ne încredeam prea mult in vise.. Asa eram atunci.
Umbre ale trecutul.. le vad pe toate în tine..
Parca nu te.ai schimbat deloc.. Aceiasi ochi jucausi si sclipitori, aceiasi privire superficiala care vede doar partea frumoasa a lucrurilor mereu. Dar nu pot trai mereu în trecut.. Trebuie sa ramân doar eu.. de mult te-am lasat în urma si acolo trebuie sa ramâi.
Trecutul... trecutul ce nu ma lasa sa îmi traiesc prezentul si sa ma gândesc la viitor. Totul îmi lasa un gust amar, un gol, un spatiu ce nu mai poate fi umplut. Un fior pe sirea spinarii, o lovitura în stomac.
Nu mai pot.. Nu mai pot continua asa. Fara tine.. nu sunt eu!. Si desi ma mint când zic ca esti o amintire pastrata într.un unghi întunecat.. mint. Esti totul pentru mine. ABSOLUT TOT.
Vise, împliniri, sperante, sentimente, amintiri, trairi, esente.. toate bucuriile vietii , le-am cunoscut alaturi de tine.. Alaturi de tine am învatat sa zbor, sa cânt, sa râd, sa ma bucur de viata, sa plâng, sa ascult. Tu mi-ai dat aripi si m-ai hranit cu aluzii pentru ca aripile sa ma ajute sa zbor chiar daca nu vei fi aici. Te-ai înselat. Ai plecat iar aripile au cazut. Nu mai pot sa zbor.
Pleci, vii, iar pleci, iar vii. De ce ma hranesti cu aluzii?! De ce imi dai aripi ca sa mi le tai?!. Care e satisfactia sa ma faci sa plâng?! M-am saturat sa citesc si sa aud mereu despre dragoste, afectiune si chestii de genul acesta. Vreau sa am parte de ele. Stiu ca cer imposibilul, dar oricine viseaza la cineva care sa o iubeasca.
Ma întind pe iarba si privesc cerul. Stele sunt singurele care ma vegheaza si sunt interesate de starea mea.Vântul bate usor ; îsi anunta venirea. Pâna si lui îi pasa mai mult de mine, decât tie. Mii de gauri în cer.. mii de stele.. Stiu.. uneori poate ca pun prea mult suflet în ceva..sau imi pasa prea mult de cineva si ma implic. Si regret. Am mii si mii de regrete în ore târzii ale noptii. Licurici si buburuze îmi soptesc în obscuritatea noptii cântece frumoase.. balade. Vaii! Ce as mai dansa acum.. dar singura nu pot.. dansul e ceva în doi.. sunt un dansator fara pereche.. o simpla fiinta camulte altele. De ce as fi eu cea care se bucura de dragostea ta când nu merit asta?. De ce mai am speranteca într.o zi te vei întoarce la mine?. De ce?. De ce atâtea lacrimi,întrebari, prostii, amintiri pentru nimic!
Stii.. e amuzant. Tu, eu, noi. Sau poate doar ‘ tu’ , fara ‘ eu’ , fara ‘ noi ‘. Complicatii. Ma mint în zadar. Tic , tac. Tic, tac. Uite asa.. usor.. se duc toate.. Tic , tac. Tic, tac. Hai mai taci!. Nu mai vreau sa mai aud tic,tac!. Simt cum toata vlaga, fericirea si tot ce a mai ramas din optimism se scurge cu fiecare tic, tac. Ne nastem , traim si murim. Asa e viata. Murim cu regrete. Mii de regerete, dar nu te poti întoarce aici, ca sa le repari. Le ai, le ascunzi si te duci cu ele sus.
Ma tem.. ma tem ca odata ce te.am pierdut.. nu o sa te mai am. Si aceasta teama devine realitate. Simt cum toata puterea mea, mi se scurge prin vene si cum toata bucuria dispare cu fiecare lacrima.
Totul, absolut totul. Asta erai!. Erai.. trecut.. pacat, a fost frumos. Dar... când starea de vis se uneste cu realitatea simti cum micul tau univers cladit cu multa dragoste si atentie dispare, lasându-te neajutorata.
MOARTE CURATA!.

Esente?.

Ma aflu acum aici, in fata unei cutii luminate, cum ii spunem toti monitor. Imi curge inspiratia prin vene, si alearga intr-un ritm mult prea alert. Un ritm caruia eu nu i-as putea face fata vreodata, sincer. Idei nefinalizate, metafore de neinteles si epitete complicate, de nedescifrat.  Prea multe lucruri pentru o fiinta asa de mica ca mine, nu ?:).
Da, asa ma gandeam si eu.
Si pana la urma, ce suntem noi?!. Umbre cenusii?. Masinarii complexe?. Habar nu avem. Suntem oameni si atat. Nici o alta explicatie. Si ne mai numim inteligenti, superiori!. Mi-e dor de perioada copilariei, cand totul se rezuma la un singur lucru, si o singura intrebare: fericire, si " de ce?". De ce e asa si nu asa?. Cand ne dadeam pe leagan si picioarele noastre atingeau norii si cerul, cand eram prea mici sa ne urcam pe banci si stateam pe buburuze . Cand nu eram indeajuns de mari pentru topoganele de atunci, si nu ajungeam niciodata prea sus.
Cand depindeam de parinti, si ne agatam de ei cu toata forta noastra. O forta inexistenta si totusi atat de puternica. O iubire atat de mare fata de nazbatii, jocurile din fata blocului si jucariile cand totusi nu constientizam sentimente. Dependenti de jocuri si fericiri.
Dar acum, ce suntem?. Ne numim adolescenti, sau cel putin asa ne place sa ne spunem. Libertini, independenti, totul ni se cuvine. Universul este al nostru, nimeni nu e ca noi. Si totusi, nu asta reprezentam noi. Reprezentam tinere, putere, maturitate. Cel putin din punctul meu de vedere, nu ca as fi eu mai inteligenta.
Cu toate astea, m-am indepartat muult de la subiect. Dar nici nu stiu daca vreau sa revin.
Asta e, poate mai tarziu.
Sunt o preadolescenta si sunt mandra!
Sac, ce incheiere am tras!

Ahoi, marinar! :)

Stupid things of mine.

The day before.
“Thins are changed for me, and that’s okei, I have my way.”

Randul asta ma inspira. Si stii de ce?. Pentru ca asa si e!. Hai sa va explic!.

Te-am uitat cand eu disparusem deja de mult pentru tine. Si imi e mai bine. Pot in final sa visez, sa cant, rad, sa plutesc. Cel mai important?. Nu mai plang si nu te mai regret. Nu iti pasa, nu?. Acum ei bine, nu NE mai pasa.

Nu mai tanjesc dupa atingerile tale si nu iti maii astept privirea. Simplu: nu te mai astept pe tine. Ei bine, amintirile cu tine, acum, sunt doar niste capitole din viata mea, ascunse undeva, in spate, intr-un sertar inchis cu lacat. Ai disparut!.
Macar am invatat ceva de la tine : nimic nu e pentru eternitate!:).

day 1.

Finaly here!.

Happyness baby!. @seaside.

Am ajuns in final, A.C.A.S.A!. Dupa lungi asteptari, uite-ma in final, la apogeul fericirii mele. Dupa lungi asteptari, soarele si-a amintit sa apara si pe strada mea!. Era si cazul, nu?:).

Maree, AM AJUNS!. Sunt, numai a ta, dupa cum ti-am promis!. Fericire pe un dig, fericire intr.o simpla camera.
 Plutesc pur si simplu, in locuri in care gravitatia ma tine prizoniera. Da, ai ghicit!. Aici pot sa zbor! Am marea in vene si castile in urechi. Da, asta e fericirea mea; libertate, putere, zbor, vise reale si sperante interminabile. Sunetul valurilor… aah! Ce poate fii mai superb si relaxant!?.
Urlete de fericire, si priviri adanci, priviri grele. E ceea ce toti le consideram inutile, si e si ceea ce vom regreta mai tarziu..
Regretele sunt, din punctul meu de vedere, ceva pozitiv. Te obliga sa iti imaginezi, si sa visezi. Sa te intrebi cum ar fi fost daca… si ce ai fi facut. Apoi iti impui propriile scenarii. Dar totusi, vom stii vreodata ce ar fi fost daca?... Nu, intuim!. Visezi si te imaginezi la nesfarsit!.
E pur si simplu substanta si adrenalina, esenta si sentimente.
Dada, si eu te iubesc.
Cya! :).

The happiness inside your feelings.

Day.. ‘x’?. I don’t know :-j.

Happyness.Sadness. And a little bit of hoppless. Just let me be myself.

Iata-ma cam dupa o saptamana relaxata aproape complet. Aproape.

Am uitat, si am luat-o de la capat!. Am obosit de la atata’ alergat in cerc. Am obosit sa pierd lucruri degeaba. Tu ai plecat odata, dar ai plecat pentru totdeauna. As vrea sa pot da timpul inapoi si sa te fii oprit … . Din pacate e mai simplu decat ai putea crede : sunt om si nu pot. Dar gata, m-am sturat sa stau aici si sa fiu surprinsa de toate temerile mele copilaresti.

G.A.T.A.!

Totul s-a terminat acum, aici, pentru totdeauna.Trebuia sa imi imaginez, doar e vorba de MINE, la naiba!:)

You've lost yourself? Then i’ll win you.

Luni, 26.iulie, 2010 d.h.

He’s gone, but i still feel him here.

 Am senzatia ca am pierdut pentru eternitate ceva ce niciodata nu a fost al meu. Ca mi-a scapat printre degete ceva ce sigur ar fi fost al meu. Ceva care, cu putin curaj, imi imaginez ca ar fi fost o poveste splendida. Imaginari sunt, si asa vor ramane. Cat de simplu poate fii, nu ?. Ai plecat dar inca iti simt prezenta urmarindu.ma.

“And I wounder if I ever crush your mind, For me it happends all the time” :) .

Gata, nu mai am forta. :) .

Miercuri, 28.iule,2010.
The day between, Regretes, sadness, and everything that you can feel.

Astept si am asteptari. Nu ti se pare firesc, asa-i? A da, tu nu esti om. Scuzele mele sincere, Esti un erou!.Eroul meu!.
Persoana din visele, imaginarile si povestile mele care mereu ma salveaza de imposibilul urban si ma ia in bratele lui, adapostindu’ma si ferindu’ma. Liniste si pace.

Stiai ca fluturii nu te fac sa zambesti doar vara?Ei sunt mereu aici: in stomac, cap, maini, picioare. De ajuns sa ma furnice mereu cand te vad. Sunt o incuiata si imi exprim greu sentimentele.
Sunt o ciudata si am prea multe sentimente in mine, care se schimba si se amsteca.Sunt o colerica, si sper ca nu te deranjeaza. Am venit aici stresata si plec speriata.Am intrat in tara natala.. Acum chiar s-a terminat tot. Ma uit inapoi.
Tocmai am pierdut si ultimul lucru care ma lega de tine
De parca ne-ar fi legat ceva, vreodata!

~The fucking end. ~

Epilogue.

The day after.

No more heaven for me!
Din nou simt ca alerg in cerc. Am revenit de unde am plecat. Sunt din nou la a 2-a casa. Rutina zilnica isi face din nou, aparitia. S-a terminat cu raiul pentru mine.Ma indepartez si mai mult in timp si spatiu de acel “noi” inexistent.
As fi putut spune “ the twice day after.”. E 00.10. Vocea mea isi pierde din intensitate cu fiecare secunda ce trece. Fiecare “tic” si “ tac” ma apasa acum, de parca ar vrea intentionat sa ma innebuneasca incetul cu incetul, privind cu o satisfactie maxima cum ma duce la disperare.

M’am intors la problemele si rahaturile cotidiane, urbane. Tineti’mi pumnii. Am revenit la realitate. Lumea cu prostiile, tabu’urile, secretele si ascunzisurile ei. Tu nu te.ai saturat de atata teatru, minciuni si personalitati false? Aceeasi personilitate ideala pe care o doresc toti?.
Sau si tu esti unul din ei?. Si tu suferi de sindromul personalitatii duble? Si tu esti la fel ca restu’?Ma dezamagesti profund.Asta e.
“No more heaven for me, right?”
Acum voi incerca sa’mi iau la revedere si sa fiu din nou, realista. Gata, nu mai pot trage de timp la nesfarsit.Intr’o zi, mana destinului poate va vrea sa ne intalnim din nou. Poate!!.

Bye, lover!.
:) .

~ The real end. The fucking finish,~

Something about me.

Eu nu sunt decat o alta umbra cenusie care vorbeste nimicuri. O alta persoana care isi impune punctul de vedere si viseaza mult dupa limite.
Sunt doar eu, si gata!:).