Simt cum deodata toata vlaga mea si cheful de viata pleaca acum, odata cu tine, cu ultimul nostru sarut.Sleita de puteri, sunt aici, pe podea, singura, astepand mana care sa ma poate salva. Nu vine!Cu greu, ma ridic. Din perete in perete ma duc in locul care odata era al nostru. Vroiam sa urlu cat de tare pot,sa stiu ca cineva ma aude. Nimic. Tacerea asta ma face sa imi pierd si mai mult calmul, rabdarea, speranta, puterea, orice ma poate face fericita sau ma mai tine in viata.
Teribil! Nimic, nimic, nimic. Asta esti, asta faci din mine: nimic. E perioada gloriei tale in timpul mortii mele. Te bucura asta? Sper ca esti mandru! Bravo! Ai castigat premiul cel mare: te rog o plecaciune si dispari. Nimic mai mult sau mai putin. Si cu toate astea, nu iti pot face rau. Instinctul ma face sa te protejez in continuare. Sa tin la tine, sa te ascult, sa te inteleg, sa iti fiu cea mai buna prietena, sa te consolez cand esti trist, sa te ridic cand cazi.
Crezi ca meriti asta? Crezi ca merit ce imi faci? Doua intrebari, un singur raspuns : " Nu! Nu merit!" Ma bucur ca realizezi. Degeaba! Eu ma cufund tot mai jos, intr.o mare neagra! Asta imi faci!
Ne vedem dincolo, iubire!.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu