Stiu ca esti aici!

Pot sa iti simt mirosul... Da, esti clar tu!.
Esti aici sa ma innebunesti cu prezenta ta si atingerile tale sa imi invadeze spatiul.
Franturi de realitate.. mai mult vis.
Nu am eu norocu sa te am mereu. Nu sunt eu sa te am pe tine.
'' so close no matter how far ".
Nu iti zice nimic nu?.
Nu te face sa te gandesti ca vom fi mereu impreuna, indiferent de orice.
Stiam, doar esti simplu tu.
Asa de simplu dar perfect. Singur, ascuns in tine, ascuns de tine ma tii in bratele tale si ma adapostesti de lumea rece de afara.
Ma iubesti! Si tu stii asta, si eu stiu asta!. Stii, dar poti recunoaste?.
Nu vrei sa recunosti pentru ca ti-e frica ca voi pleca?.
Clar, nu voi pleca. Multumit acum?.
Vin spre tine. Ma astepti cu bratele larg deschise. Alerg spre tine dar nu ajung.
Erai doar o iluzie. Nimic real. Nici o frantura a realitatii.
Dar.. cu toate astea, fericirile ne asteapta dupa colt.
Zambeste, m-ai prins la farse in direct!.

De final.

Nu, nu am de gand sa scriu iar un post trist inchinat finalului verii . As putea sa devin dramatica si nu, nu-mi doresc asta. Vreau doar sa va arat o melodie.


Video : 

Lyrics : Sunt zile cand stiu 
ca totul candva se va termina
Dar niciodata n-am sa pot uita
Lumina din privirea ta

Si noptile in care amintirile se-ntorc mai mereu intr-un loc 
Simti ca zbori 
Simti ca e doar un joc.

Si o stea care-ti poarta noroc
Te duce departe intr-un vis
Ce-a fost scris dar s-a stins prea usor 
Mai ai doar un pas pana la nori
Poti s-alegi dintre mii de culori.

Si fara sa stii te pierzi usor
Alt decor si ti-e dor sa mai stai
Toti prietenii cu tine sa-i ai 
Sa indeplinesti acum cam tot ce visai.

Si nu e greu, nu e greu, nu e greu 

Daca-n final nu voi stii
Sa spunem fie ce-o fii 
Doar o noapte, desparte.

Dac-am trait doar un vis 
Sau daca asa a fost scris
Intr-o carte, intr-o noapte.

Daca-n final nu vom stii
Sa spunem fie ce-o fii
Doar o noapte, ne desparte. 

Dac-am trait doar un vis 
Sau daca asa a fost scris 
Intr-o carte, ïntr-o noapte.
Enjoy! :)

Discutie cu ego.ul propriu.

De multe ori realizezi ca esti singura persoana cu care mai poti vorbi, si cu care te mai poti intelege. Aceste concluzii duc de multe ori la niste dezbateri interioare nemaintalnite, poate putin confuze si cam exagerate. Dar totusi destul de filozofice. Deasta imi plac si de multe ori mi se intampla sa vorbesc.. cu mine! :).

Ma imaginez cu tine, departe, singuri. Departe... departe de toata agitatia si de toata galagia urbana. Imi imaginez discutii interminabile despre cum vrei sa fii, ce vrei sa fii, cum sa ajungi asa. Sa ma pierd in bratele tale si sa ametim privindu.ne

  Acum putem sa murim impreuna.

Asta imi doresc. Sper ca si tu. E amuzant, pentru ca toate astea se intampla in interiorul meu si nu se aplica si in realitate. Un amuzament sadic.

Dar asta e, nu putem fi toti, o apa si un pamant!. Trebuie sa ne diferentiam cumva, unii de altii.

Nu.i asa?:)

Just in my imagination.

Sunt aici. Si el, si ea.

El o vede, o simte. Stie ca nu mai e aceiasi. Si totusi, o vrea pe cea veche cu disperare. Se uita la ea si isi da seama de inevitabil.. e aceiasi fiinta dar mult mai puternica. Capabila sa ii faca fata, sa ii reziste, sa il lase aici si sa plece. Sa raneasca, sa calce in picioare, sa spuna, sa rapunga, sa urle, sa tipe, sa iubeasca,capabila de orice. Ii e era frica. Pentru prima oara el era cel care se teama de posibilitatea de a o pierde.. El era cel care o dorea cu orice pret, sa o atinga, saruta, sa stie ca e numai A LUI. Ca va fi acolo mereu, sa il ridica cand cada. Dar nu, nu mai e aceiasi ea, de atunci.
Ea e indiferenta. Il vede, dar nu simte. Pentru prima oara nu ii pasa. Era mandra de ea. Se uita la el. Cerea iertare, intelegere, iubire, tandrete, pasiune. Cerea lucruri de care nu a profitat cand a putut. Se uita la el si totusi .. inima vroia sa incerce, ratiunea ii interzicea. Sa isi asculte ratiunea? Da, asta face. El i.a cerut sa fie doar o amintire. Din tot ce a fost, a ramas o umbra. Acum va trebui sa taca..
el: te rog..
ea: ce?
el: sa ma ierti.
ea: nu.
O durere ii sfasie piepetul. Simte ca se prabuseste intr.o lume neagra, goala, lipsita de sens. Acum o intelegea. Ultimele ei vorbe au fost : "o sa te intoci tu cernadu.mi iertare. Atunci o sa ma intelegi." Asa si era.
Ea ii spune: " adio " si pleaca.
El cade. Se prabuseste intr.o negreala completa. O viata in regret si suferinta. Pentru ce? Pentru o greseala din trecut?!. Merita sacrificiu?. Nu. Ea merge dar nu rezista. Se intoarce. O sclipire in privirle amandurora. Se intoarse pentru un sarut de ramas bun. Asta era ultima e dorinta. L.a primit si a plecat. Gata, flacara s.a stins.
Jocul s.a terminat.

Without love anymore.

Azi m.am intors in trecut. Un deja-vu' sau poate ca tu ai vrut asta. Am dreptate, nu ? Ai stius sa ma aduci de unde am plecat. De data asta nu se mai poate ! Nu va mai fi la fel.. si tosui sunt mult prea slaba sa.ti rezist!. De ce trebuie sa te iubesc atat?! Acum imi dau seama ca m.am mintit atat amar de timp ca nu mai simt nimic pentru tine cand tu defapt ai fost mereu aici cu mine urmarindu.ma cu atentie.! Si totusi, nu pot sa te uit.. dar poate ca nici nu vreau.
M.ai invatat sa iubesc, sa zambesc, sa ma bucur de tine, de viata, de vara sa iubesc lucrurile mici si sa nu fiu orbita de cele mari. Ai fost mereu rabdator cu mine, mi.ai urmarit pasi si mi.ai spus cand unii erau prea mari sau prea mici si m.ai convins ca doar langa tine pot fii fericita !
Privesc in trecut. Cand te aveam numai pentru mine si tot timpul tau imi era alocat. Acum ne e frica. Frica sa nu suferim din nou, sa nu te pierd, sa nu ma pierzi, sa stiu ca o sa te am si o sa ma ai pentru restul timpului aici.
Ma vrei? Te vreau! Ma urasti? Te iubesc! Ti.e frica ca o sa ma pierzi? O sa plec. Ne vrem raul, dar ne iubim.
De unde stiu? Pur si simplu stiu.Simt! Sunt un om si simt! Am instincte. Cu toate astea, mi.e frica sa nu ma insel. Si totusi, inca astept revenirea noastra. Cadem intr.o prapastie, fara sfarsit. Goluri degeaba, neidentificate.  Le simtit, dar nu le putem intelege. Cadem, intr.o prapastie infinita. Cad, ca sa scap de tine. Nu vreau sa ma ridic, sau sa ma  ridici. Vad o luminita, capatul tunelului De ce esti tot tu aici? De ce nu pleci? De ce nu ma lasi? Stii ceva? Totusi, astept revenirea noastra, mai mult ca oricand!
Trecut, viitor? Cui ii pasa? Te vreau in prezent!

Copilareste.

Simt cum deodata toata vlaga mea si cheful de viata pleaca acum, odata cu tine, cu ultimul nostru sarut.Sleita de puteri, sunt aici, pe podea, singura, astepand mana care sa ma poate salva. Nu vine!Cu greu, ma ridic. Din perete in perete ma duc in locul care odata era al nostru. Vroiam sa urlu cat de tare pot,sa stiu ca cineva ma aude. Nimic. Tacerea asta ma face sa imi pierd si mai mult calmul, rabdarea, speranta, puterea, orice ma poate face fericita sau ma mai tine in viata.
Teribil! Nimic, nimic, nimic. Asta esti, asta faci din mine: nimic. E perioada gloriei tale in timpul mortii mele. Te bucura asta? Sper ca esti mandru! Bravo! Ai castigat premiul cel mare: te rog o plecaciune si dispari. Nimic mai mult sau mai putin. Si cu toate astea, nu iti pot face rau. Instinctul ma face sa te protejez in continuare. Sa tin la tine, sa te ascult, sa te inteleg, sa iti fiu cea mai buna prietena, sa te consolez cand esti trist, sa te ridic cand cazi.
Crezi ca meriti asta? Crezi ca merit ce imi faci? Doua intrebari, un singur raspuns : " Nu! Nu merit!" Ma bucur ca realizezi. Degeaba! Eu ma cufund tot mai jos, intr.o mare neagra! Asta imi faci!

Ne vedem dincolo, iubire!.

Trecut.

Trecutul si viitorul se vor întâlni in prezent. Se vor întâlni si nu se vor mai dezbina vreodata. Poate niciodata.. eu stiu? Dar tu stii? Nu stim. Noi. Eu si cu tine. Doua personae, un singur univers.
Mai stii? Am împartit aceleasi : visuri, sentimente, spetante, neajunsuri, problem, ACEIASI INIMA!. Îti amintesti ? Nu îti amintesti. Nici nu ma astept sa îti amintesti. A fost… Stii doar ca trecutul nu e acelasi cu prezentul… Sau stii? Poate ca mi.am pierdut credibilitatea cand ti.am zis ce simt. Pare nebunescnu? Daca am exagerat ? Nu am exagerat. Sunt o nebuna. Nebuna când nu esti aici. Asta da… altfel nu.
Oricum.. conteaza?. Conteaza tot ce a fost. M-ai lasat. Te-am lasat. Ne-am lasat unul pe altul. Ne-am lasat unu’ în urma celuilalt, fugind unul de altul prin negura vietii, pe o plaja... la apus. Fugim... Fug de tine! Fugi de mine! Fugim de noi. Fugim de responsabilitati, amintiri, unul de altul.Nepasarea de care dam dovada ma înfioara... am un permament sentiment de teama, vinovatie, ura, iubire.
Sunete... sunetul tau intrând în casa, cum bagi usor cheia, pasesti usor de frica sa nu ma trezesti, usorul scârtâit al pasilor tai, sunetul vocii tale când îmi spuneai soptind ca ma iubesti... Stii? Parca am fi un cântec prost.. fara rost.. pierdut în umbra obscura a anilor de tinerete.
Eram doar doi copii care fugeau de frica suferintei.. dar nu eram noi.. Erau simplele umbre ale acestor ‘ noi ‘ de acum si acei ‘ noi ‘ de atunci.. Eram doi oameni care nu stiau adevarata esenta a vietii si sensul iubirii. Nu întelegeam limbajul realitatii si ne încredeam prea mult in vise.. Asa eram atunci.
Umbre ale trecutul.. le vad pe toate în tine..
Parca nu te.ai schimbat deloc.. Aceiasi ochi jucausi si sclipitori, aceiasi privire superficiala care vede doar partea frumoasa a lucrurilor mereu. Dar nu pot trai mereu în trecut.. Trebuie sa ramân doar eu.. de mult te-am lasat în urma si acolo trebuie sa ramâi.
Trecutul... trecutul ce nu ma lasa sa îmi traiesc prezentul si sa ma gândesc la viitor. Totul îmi lasa un gust amar, un gol, un spatiu ce nu mai poate fi umplut. Un fior pe sirea spinarii, o lovitura în stomac.
Nu mai pot.. Nu mai pot continua asa. Fara tine.. nu sunt eu!. Si desi ma mint când zic ca esti o amintire pastrata într.un unghi întunecat.. mint. Esti totul pentru mine. ABSOLUT TOT.
Vise, împliniri, sperante, sentimente, amintiri, trairi, esente.. toate bucuriile vietii , le-am cunoscut alaturi de tine.. Alaturi de tine am învatat sa zbor, sa cânt, sa râd, sa ma bucur de viata, sa plâng, sa ascult. Tu mi-ai dat aripi si m-ai hranit cu aluzii pentru ca aripile sa ma ajute sa zbor chiar daca nu vei fi aici. Te-ai înselat. Ai plecat iar aripile au cazut. Nu mai pot sa zbor.
Pleci, vii, iar pleci, iar vii. De ce ma hranesti cu aluzii?! De ce imi dai aripi ca sa mi le tai?!. Care e satisfactia sa ma faci sa plâng?! M-am saturat sa citesc si sa aud mereu despre dragoste, afectiune si chestii de genul acesta. Vreau sa am parte de ele. Stiu ca cer imposibilul, dar oricine viseaza la cineva care sa o iubeasca.
Ma întind pe iarba si privesc cerul. Stele sunt singurele care ma vegheaza si sunt interesate de starea mea.Vântul bate usor ; îsi anunta venirea. Pâna si lui îi pasa mai mult de mine, decât tie. Mii de gauri în cer.. mii de stele.. Stiu.. uneori poate ca pun prea mult suflet în ceva..sau imi pasa prea mult de cineva si ma implic. Si regret. Am mii si mii de regrete în ore târzii ale noptii. Licurici si buburuze îmi soptesc în obscuritatea noptii cântece frumoase.. balade. Vaii! Ce as mai dansa acum.. dar singura nu pot.. dansul e ceva în doi.. sunt un dansator fara pereche.. o simpla fiinta camulte altele. De ce as fi eu cea care se bucura de dragostea ta când nu merit asta?. De ce mai am speranteca într.o zi te vei întoarce la mine?. De ce?. De ce atâtea lacrimi,întrebari, prostii, amintiri pentru nimic!
Stii.. e amuzant. Tu, eu, noi. Sau poate doar ‘ tu’ , fara ‘ eu’ , fara ‘ noi ‘. Complicatii. Ma mint în zadar. Tic , tac. Tic, tac. Uite asa.. usor.. se duc toate.. Tic , tac. Tic, tac. Hai mai taci!. Nu mai vreau sa mai aud tic,tac!. Simt cum toata vlaga, fericirea si tot ce a mai ramas din optimism se scurge cu fiecare tic, tac. Ne nastem , traim si murim. Asa e viata. Murim cu regrete. Mii de regerete, dar nu te poti întoarce aici, ca sa le repari. Le ai, le ascunzi si te duci cu ele sus.
Ma tem.. ma tem ca odata ce te.am pierdut.. nu o sa te mai am. Si aceasta teama devine realitate. Simt cum toata puterea mea, mi se scurge prin vene si cum toata bucuria dispare cu fiecare lacrima.
Totul, absolut totul. Asta erai!. Erai.. trecut.. pacat, a fost frumos. Dar... când starea de vis se uneste cu realitatea simti cum micul tau univers cladit cu multa dragoste si atentie dispare, lasându-te neajutorata.
MOARTE CURATA!.

Esente?.

Ma aflu acum aici, in fata unei cutii luminate, cum ii spunem toti monitor. Imi curge inspiratia prin vene, si alearga intr-un ritm mult prea alert. Un ritm caruia eu nu i-as putea face fata vreodata, sincer. Idei nefinalizate, metafore de neinteles si epitete complicate, de nedescifrat.  Prea multe lucruri pentru o fiinta asa de mica ca mine, nu ?:).
Da, asa ma gandeam si eu.
Si pana la urma, ce suntem noi?!. Umbre cenusii?. Masinarii complexe?. Habar nu avem. Suntem oameni si atat. Nici o alta explicatie. Si ne mai numim inteligenti, superiori!. Mi-e dor de perioada copilariei, cand totul se rezuma la un singur lucru, si o singura intrebare: fericire, si " de ce?". De ce e asa si nu asa?. Cand ne dadeam pe leagan si picioarele noastre atingeau norii si cerul, cand eram prea mici sa ne urcam pe banci si stateam pe buburuze . Cand nu eram indeajuns de mari pentru topoganele de atunci, si nu ajungeam niciodata prea sus.
Cand depindeam de parinti, si ne agatam de ei cu toata forta noastra. O forta inexistenta si totusi atat de puternica. O iubire atat de mare fata de nazbatii, jocurile din fata blocului si jucariile cand totusi nu constientizam sentimente. Dependenti de jocuri si fericiri.
Dar acum, ce suntem?. Ne numim adolescenti, sau cel putin asa ne place sa ne spunem. Libertini, independenti, totul ni se cuvine. Universul este al nostru, nimeni nu e ca noi. Si totusi, nu asta reprezentam noi. Reprezentam tinere, putere, maturitate. Cel putin din punctul meu de vedere, nu ca as fi eu mai inteligenta.
Cu toate astea, m-am indepartat muult de la subiect. Dar nici nu stiu daca vreau sa revin.
Asta e, poate mai tarziu.
Sunt o preadolescenta si sunt mandra!
Sac, ce incheiere am tras!

Ahoi, marinar! :)

Stupid things of mine.

The day before.
“Thins are changed for me, and that’s okei, I have my way.”

Randul asta ma inspira. Si stii de ce?. Pentru ca asa si e!. Hai sa va explic!.

Te-am uitat cand eu disparusem deja de mult pentru tine. Si imi e mai bine. Pot in final sa visez, sa cant, rad, sa plutesc. Cel mai important?. Nu mai plang si nu te mai regret. Nu iti pasa, nu?. Acum ei bine, nu NE mai pasa.

Nu mai tanjesc dupa atingerile tale si nu iti maii astept privirea. Simplu: nu te mai astept pe tine. Ei bine, amintirile cu tine, acum, sunt doar niste capitole din viata mea, ascunse undeva, in spate, intr-un sertar inchis cu lacat. Ai disparut!.
Macar am invatat ceva de la tine : nimic nu e pentru eternitate!:).

day 1.

Finaly here!.

Happyness baby!. @seaside.

Am ajuns in final, A.C.A.S.A!. Dupa lungi asteptari, uite-ma in final, la apogeul fericirii mele. Dupa lungi asteptari, soarele si-a amintit sa apara si pe strada mea!. Era si cazul, nu?:).

Maree, AM AJUNS!. Sunt, numai a ta, dupa cum ti-am promis!. Fericire pe un dig, fericire intr.o simpla camera.
 Plutesc pur si simplu, in locuri in care gravitatia ma tine prizoniera. Da, ai ghicit!. Aici pot sa zbor! Am marea in vene si castile in urechi. Da, asta e fericirea mea; libertate, putere, zbor, vise reale si sperante interminabile. Sunetul valurilor… aah! Ce poate fii mai superb si relaxant!?.
Urlete de fericire, si priviri adanci, priviri grele. E ceea ce toti le consideram inutile, si e si ceea ce vom regreta mai tarziu..
Regretele sunt, din punctul meu de vedere, ceva pozitiv. Te obliga sa iti imaginezi, si sa visezi. Sa te intrebi cum ar fi fost daca… si ce ai fi facut. Apoi iti impui propriile scenarii. Dar totusi, vom stii vreodata ce ar fi fost daca?... Nu, intuim!. Visezi si te imaginezi la nesfarsit!.
E pur si simplu substanta si adrenalina, esenta si sentimente.
Dada, si eu te iubesc.
Cya! :).

The happiness inside your feelings.

Day.. ‘x’?. I don’t know :-j.

Happyness.Sadness. And a little bit of hoppless. Just let me be myself.

Iata-ma cam dupa o saptamana relaxata aproape complet. Aproape.

Am uitat, si am luat-o de la capat!. Am obosit de la atata’ alergat in cerc. Am obosit sa pierd lucruri degeaba. Tu ai plecat odata, dar ai plecat pentru totdeauna. As vrea sa pot da timpul inapoi si sa te fii oprit … . Din pacate e mai simplu decat ai putea crede : sunt om si nu pot. Dar gata, m-am sturat sa stau aici si sa fiu surprinsa de toate temerile mele copilaresti.

G.A.T.A.!

Totul s-a terminat acum, aici, pentru totdeauna.Trebuia sa imi imaginez, doar e vorba de MINE, la naiba!:)

You've lost yourself? Then i’ll win you.

Luni, 26.iulie, 2010 d.h.

He’s gone, but i still feel him here.

 Am senzatia ca am pierdut pentru eternitate ceva ce niciodata nu a fost al meu. Ca mi-a scapat printre degete ceva ce sigur ar fi fost al meu. Ceva care, cu putin curaj, imi imaginez ca ar fi fost o poveste splendida. Imaginari sunt, si asa vor ramane. Cat de simplu poate fii, nu ?. Ai plecat dar inca iti simt prezenta urmarindu.ma.

“And I wounder if I ever crush your mind, For me it happends all the time” :) .

Gata, nu mai am forta. :) .

Miercuri, 28.iule,2010.
The day between, Regretes, sadness, and everything that you can feel.

Astept si am asteptari. Nu ti se pare firesc, asa-i? A da, tu nu esti om. Scuzele mele sincere, Esti un erou!.Eroul meu!.
Persoana din visele, imaginarile si povestile mele care mereu ma salveaza de imposibilul urban si ma ia in bratele lui, adapostindu’ma si ferindu’ma. Liniste si pace.

Stiai ca fluturii nu te fac sa zambesti doar vara?Ei sunt mereu aici: in stomac, cap, maini, picioare. De ajuns sa ma furnice mereu cand te vad. Sunt o incuiata si imi exprim greu sentimentele.
Sunt o ciudata si am prea multe sentimente in mine, care se schimba si se amsteca.Sunt o colerica, si sper ca nu te deranjeaza. Am venit aici stresata si plec speriata.Am intrat in tara natala.. Acum chiar s-a terminat tot. Ma uit inapoi.
Tocmai am pierdut si ultimul lucru care ma lega de tine
De parca ne-ar fi legat ceva, vreodata!

~The fucking end. ~

Epilogue.

The day after.

No more heaven for me!
Din nou simt ca alerg in cerc. Am revenit de unde am plecat. Sunt din nou la a 2-a casa. Rutina zilnica isi face din nou, aparitia. S-a terminat cu raiul pentru mine.Ma indepartez si mai mult in timp si spatiu de acel “noi” inexistent.
As fi putut spune “ the twice day after.”. E 00.10. Vocea mea isi pierde din intensitate cu fiecare secunda ce trece. Fiecare “tic” si “ tac” ma apasa acum, de parca ar vrea intentionat sa ma innebuneasca incetul cu incetul, privind cu o satisfactie maxima cum ma duce la disperare.

M’am intors la problemele si rahaturile cotidiane, urbane. Tineti’mi pumnii. Am revenit la realitate. Lumea cu prostiile, tabu’urile, secretele si ascunzisurile ei. Tu nu te.ai saturat de atata teatru, minciuni si personalitati false? Aceeasi personilitate ideala pe care o doresc toti?.
Sau si tu esti unul din ei?. Si tu suferi de sindromul personalitatii duble? Si tu esti la fel ca restu’?Ma dezamagesti profund.Asta e.
“No more heaven for me, right?”
Acum voi incerca sa’mi iau la revedere si sa fiu din nou, realista. Gata, nu mai pot trage de timp la nesfarsit.Intr’o zi, mana destinului poate va vrea sa ne intalnim din nou. Poate!!.

Bye, lover!.
:) .

~ The real end. The fucking finish,~

Something about me.

Eu nu sunt decat o alta umbra cenusie care vorbeste nimicuri. O alta persoana care isi impune punctul de vedere si viseaza mult dupa limite.
Sunt doar eu, si gata!:).